Cu drag, Van Gogh – primul film realizat în întregime din picturi

Video trailer:
Nici nu mai știu când am văzut trailerul de la “Cu drag, Van Gogh”. Și din prima am zis DA, voi vedea acest film! Un film-animație pornind de la picturile și viața lui? Cât de atrăgător!
Iar apoi, vine viața. Deși urmăream unde va rula filmul pentru a merge să-l văd, nu o făceam: prea târziu, prea obosită, am atâtea de făcut…
Până am zis gata!
M-am plictisit eu de mine de câte ori am dat “interesată” pe facebook și nu am ajuns. Și evenimentul apărea în newsfeedul meu din ce în ce mai rar, lucru care m-a făcut să presupun că urma să dispară cu totul și atunci vor scădea spre dispariție șansele de a-l vedea.
Așa că vine ziua.
Surpriza de început a fost aglomerația din sală. Tocmai ce-am vizionat “România neîmblânzită” la cinema și am fost 2 persoane în tooooată încăperea! Pentru un film care rulează de atâta timp aveam aceeași așteptare. Și ce bucuroasă am fost să văd că nu mai aveam loc!
Filmul începuse imediat după ce am intrat. Câțiva întârziați, ca și mine, încercau să-și găsească un loc în mulțime. După primele minute, toată lumea se așezase.
Filmul debutează cu…moartea artistului și încă de la început indică tema epistolară: poștașul care asigura corespondența stufoasă dintre Vincent și fratele său Theo, îi dă fiului său misiunea de a îi duce o ultimă scrisoare trimisă de Vincent și neajunsă la fratele acestuia.
Deși reticent la început, odată ce își acceptă sarcina, fiul poștașului, pe numele său Armand Roulin pornește spre Paris pentru a înmâna scrisoarea lui Theo Van Gogh. Acolo află că acesta a murit și dorind să-și ducă la bun sfârșit misiunea de a livra scrisoarea, Roulin se angajează într-o călătorie revelatoare privind moartea și mai ales viața artistului.
Discutând cu diverse personaje relevante în ultima perioadă din viața pictorului despre moartea acestuia și ultima parte din viața sa, Armand ajunge să afle tot atâtea povești sau perspective despre artist și despre desfășurarea ultimelor evenimente din viața sa. Pentru unii fusese un nebun, pentru alții geniu. Unii erau siguri că a fost ucis, alții că a fost sinucidere.
Finalul aduce împreună aceste povești oferind explicații pentru lacunele fiecărei perspective, iar cel mai important, pare să aducă sufletul pictorului aproape de audiență.
Vincent își dorea ca publicul să perceapă lumea prin ochii lui, prin intermediul artei lui. Cred că filmul asta reușește. Să ni-l aducă pe Vincent aproape. Pentru puțin timp, am perceput lumea prin intermediul sensibilității artistului, am trăit răutățile, controversele, durerea de a te simți o povară, renunțarea la viață ca singură soluție…
M-a emoționat enorm filmul!
Iar melodia de la final este pe cât de frumoasă pe atât de tristă. “Starry, starry night” – Lianne La Havas – https://www.youtube.com/watch?v=vp5qJlr4go0&frags=pl%2Cwn …”this world was never meant for someone as beautiful as you”…
După vizionare, am petrecut ceva timp sub influența peliculei. Așa că am folosit pretextul pentru a căuta detalii despre realizarea ei și chiar și acestea sunt impresionante:
  • suprafața tablourilor pictate – 66960 – pentru a realiza cadrele – dacă ar fi unite – ar acoperi Londra și Manhattanul;
  • 94 din tablourile artistului au fost folosite pentru scene sau personaje din film;
  • inițiativa filmului a fost Dorota Kabiela, care citind scrisorile artistului și-a dorit să realizeze un film despre el;
  • filmul îmbină pictura și animația computerizată;
  • au fost implicați 80 de pictori;
  • scenele au respectat stilul în care a fost pictat tabloul de la care se pornea, astfel, Armand a fost pictat în diverse stiluri de-a lungul peliculei;
Behind the scenes:
Site-ul oficial:
Ce mi-a plăcut în mod special:
  • folosirea picturilor lui Vincent ca bază pentru realizarea unor scene, sau pentru selectarea actorilor ce seamănă portretelor – practic e ca și cum operele sale prind o nouă viață!
  • detaliile din trecutul lui Vincent, care adaugă sens întregii desfășurări a evenimentelor, cum ar fi faptul că au existat mai mulți copii Vincent, un frate născut și mort înaintea sa, purtând același nume, iar el resimțind că nu va fi niciodată de ajuns de “Vincent” pentru a îl înlocui cu succes;
  • poveștile provenite din surse multiple – fiecare îl privea cu un alt ochi pe Vincent, lucru ce confirmă zicala: frumusețea e în ochiul privitorului;
  • frumusețea lumii văzute prin ochii lui Vincent.
Am plecat din sală cu ochii umeziți de emoție și mi-am zâmbit în mustață să observ asta în ochii atâtor privitori.
Încă resimt ecouri ale filmului asupra mea. Ceva-ceva din mine nu vrea să se așeze la locul lui. Poate gândul că un om atât de valoros a trecut neobservat de contemporanii săi, trăind sub multiple presiuni chinuitoare: financiare, de sănătate, sociale.
Iar ce mă zgândără cel mai mult este că Vincent a murit simțindu-se o povară…
Advertisements

UnlimitU – Primul summit de dezvoltare personală din România

În ultimii ani, dezvoltarea personală a devenit un subiect cu mare priză la publicul din România. Dacă în Statele Unite de exemplu, ea are un statut deja bine conturat, la noi, contextul a devenit abia recent propice apariției interesului pentru acest domeniu. Și tot peste ocean dacă privim, vom găsi o pletoră de autori și speakeri motivaționali care se întrec în a îți oferi secrete doar de ei știute necesare împlinirii tale personale.

Pe bună dreptate, importanța nu îi poate fi vreodată diminuată. Dezvoltarea personală este drumul început odată cu primul pas spre cunoașterea sau inventarea propriei persoane. Este răspunsul la întrebări ca: “cine sunt?”, “de ce exist?”, “de ce sunt în stare?”,  “care îmi sunt limitele?”, “ce posibilități am în viață?”, “ce este viața?”…

Dezvoltarea personală nu oferă orice fel de răspunsuri, ci din acelea care te fac mai puternic/ă, mai curajos/oasă, ba chiar…lipsit/ă de limite! Și toate astea nu la modul nesustenabil, fals, ca un abțipild colorat lipit peste o pată de rugină. Nu, nu!

Dezvoltarea personală veritabilă te invită să privești înăuntru, la resursele nelimitate care sunt ascunse în noi, ce așteaptă să fie descoperite și folosite pentru a crea o viață împlinită, cu sens pentru noi și cei din jur.

Ea este acea cheie care, folosită corect, deschide toate ușile succesului: sănătate, echilibru emoțional, independență financiară, împlinire personală, relații și exemplele pot continua.

Eu însămi sunt fan înflăcărat al domeniului și mai important, practicant. Am implementat multe și enorme schimbări în bine în viața mea după ce am citit cărți, după ce am studiat biografii, după ce am participat la evenimente de dezvoltare personală iar efectele se propagă în jurul meu.

Așa că ce bucurie pentru mine să mi se propună să fiu partener media al unui eveniment dedicat acestui domeniu ce reunește atâția profesioniști care ating viețile atâtor oameni!

UnlimitU este la prima ediție! Și deja au confirmat prezența peste 20 de invitați de renume!

Pe 22 și 23 septembrie 2018 se desfășoară la București prima ediție a evenimentului!

Anca Haldan, omul central din spatele acestei inițiative, a visat să organizeze un eveniment care să fie un fel de sărbătoare a dezvoltării personale.

Pe de o parte să adune laolaltă profesioniști din diverse domenii de interes, care să ofere publicului parte din secretele și experiențele care i-au adus la succes.

Pe de alta, un alt scop era să aducă împreună comunitatea acelor oameni…nelimitați, care să trăiască un alt fel de eveniment de dezvoltare personală. Unul cu muzică motivantă, energie pozitivă la cote maxime, dans…și nu divulg mai mult!

Iar un scop indirect, este și acesta: participanții devin o parte importantă din grupul celor care pot schimba România prin reușita lor și exemplul pe care asta îl oferă.

Printre invitați și temele ce urmează să le abordeze:

Paul Ardeleanu (Speakers Club) – Metode de marketing care nu dau greș

Gabriela Bumbac (dezvoltare personală, Theta Healing) – Shortcut către succes 

Alina Finta (Evoluăm împreună) – Cum îţi influenţează relaţia cu părinţii viaţa şi relaţiile

Florin Ghindă (România pozitivă) – Harta soluției

Dana Gonț (Bonton, Digi24) – Cum să fim de acord că nu suntem de acord

Gáspár György (Pagina de psihologie) – Mindfulness urban: Cum ne putem exersa curajul, compasiunea și conectarea, într-o lume fără control?

Daniela Irimia (Femeia independentă) – Drumul spre independență – Trăieşte conform propriilor tale valori!

Cristian Nicolae (fondator John Maxwell Team Romania) – Fii eroul propriei tale vieți!

Adrian Niculescu (Sculptorul de mentalități, ANMotivational) – Despre autenticitate, comercialul (din tot) și depresie

Mirela Oprea (Dream Management) – Managementul visurilor. Cum să îţi identifici şi să îţi realizezi visurile? O abordare ştiinţifică

Constantin Pavel (Selfcoach Systems) – Viața și afacerile prin fericire și abundență

Florin Păsat (Atrage abundența în viața ta) – Tehnici pentru accelerarea succesului

Liviu Păsat (Obiceiuri care fac toți banii) – Totul despre bani în 30 de minute sau chiar mai puțin

Mircea Ioan Popa (neurochirurg, Theta Healing) – Punctul 0 al dezvoltării personale

Lorand Soares Szasz (business) – Scurtături în dezvoltarea personală

Dragoş Stoian (Obiceiurile măiestriei, Liga vorbitorilor în public) – Cum să devii un lider care crește lideri

Mihaela Stroe (analist comportamental de business) – Devino CEO al propriei vieți. Tu deții controlul!

Silviu Zancu (Mental Coaching) – Pe calea împlinirii: Misiunea personală și fericirea

Leon Zăgrean (doctor în neuroștiințe) – Homo Holisticus în Neurolume

Zoia Zărnescu (expert în comunicare, gestionarea emoţiilor) – Ce provocări și teste ai când vrei creștere spirituală

Daniela Irimia (Femeia Independentă) – Drumul spre independență. Trăieşte conform propriilor tale valori!

Diana Artene (doctor în nutriție oncologică) – De la vechea dietă cu ciocolată la nutriție oncologică – sau despre Moderație

Răzvan Vasile (matematician, scriitor) – De la băiat de cartier la elită mondială – sau despre Muncă

La eveniment mai participă: Florian Colceag (Antrenorul de genii) care ne pregătește o temă surpriză!

 

De ce cred eu că ar trebui să participi la UnlimitU?

  • pentru că dezvoltarea personală nu este un curent de modă la care să aderi pentru a fi pe placul celorlalți, ci este un instrument, o oglindă în care te poți reflecta pentru a vedea cine ești, dar și un ochi “nou” cu care să te privești pentru a pătrunde în esența ființei tale;
  • pentru că meriți 🙂 ;
  • pentru că vrei mai mult timp liber, mai mult succes, mai mulți bani, mai multă sănătate, mai multă liniște, mai multă armonie în relații, sau să oferi altora mai mult…
  • pentru că la acest eveniment privind dezvoltarea personală nu vorbește nimeni despre…dezvoltare personală ci despre: oameni, emoții, relații, succes, împlinire personală, frustrări, rezistența la efort, eșec, spiritualitate, sens al existenței, bucuria de a trăi;
  • pentru că reunește specialiști de top din domenii diverse interconectate: psihologie, comunicare, coaching, educație, oratorie, afaceri, media, neurochirurgie, neuroștiințe etc;
  • pentru că va fi o adunătură de oameni similari ție, puși pe evoluție, creștere, dezvoltare, gata de experiențe noi!
  • pentru că va fi un eveniment unic, cu o energie pe măsura tuturor participanților!

Deși toamna mă încearcă o ușoară melancolie la scurtarea zilelor, anul acesta mă tratez cu dezvoltare personală!

Abia aștept!

 

Gáspár György, Mirela Oprea și Daniela Irimia sunt printre invitații primei ediții a summitului de dezvoltare personală de la București. (foto sus – preluate de pe site-ul evenimentului)

Mai multe informații găsiți pe site-ul oficial, www.unlimitu.ro, și pe pagina de FB UnlimitU.

O altfel de Românie, una… neîmblânzită ce trebuie păstrată așa cum e

 

Multe evenimente s-au derulat în viața mea recent: o despărțire dureroasă de niște prieteni care s-au mutat, o călătorie frumoasă în afara țării, reîntoarcerea în mijlocul evenimentelor aprinse din piață, participarea plină de mustrări de conștiință la SummerWell. Toate și-au lăsat amprenta asupra mea. Unele mi-au amintit ce repede se poate schimba ceva așa important în viața ta, altele că libertatea și drepturile noastre nu sunt câștigate niciodată total, altele că planeta asta este pur și simplu un loc minunat.

Din aceeași categorie, tot recent m-am mai expus la o experiență. Am mers la cinema să urmăresc filmul România neîmblânzită.

Încă din start, trebuie să precizez că ador natura. Nu cred că trece zi în care să nu mă gândesc la ea. Fie pentru că-mi lipsește să-mi răsfir degetele de la picioare în iarbă, fie pentru că mă enervez eu pe mine când a mia oară amân să mă apuc de compostat deșeurile alimentare sau atunci când mă trezesc că nu știu câte minute au trecut de când privesc la norii schimbători.

Așa că articolul meu este evident împroșcat de afinitatea mea pentru natură.

Cum e filmul?

Pentru că hotărârea de a merge la cinema a apărut din senin, am întârziat și deja rulau imaginile când intram în sală.

Un ecran imens prezenta un peisaj de iarnă din munții noștri privit de sus. Vocea lui Victor Rebengiuc adăuga solemnitate imaginilor uimitoare. Am fost cucerită din prima! Habar nu am cât a durat documentarul, însă știu că am rămas țintuită în scaun exclamând în mod repetat și tâmp, cu gura căscată: cât de frumoooos!

De-a lungul filmului, a fost prezentată succesiunea anotimpurilor pe parcursul unui an în diverse locuri emblematice pentru România: Carpații cu rezervațiile sau pădurile lor virgine, Delta, ruinele cetății Histria sau altele unde viața naturală se desfășoară neatinsă de om.

Pesiajelor superbe le-au fost adăugate poveștile viețuitoarelor care își duc traiul aici: ursul brun care iese din hibernare și caută de mâncare, lupii cu care concurează uneori pentru hrană, capra neagră și acrobațiile ei la înălțime, mistrețul curajos ce înfruntă și el lupii, salamadra de foc și legenda din spatele denumirii ei, morunul cu aspectul lui neschimbat de milioane de ani (oare am reținut corect?), pelicanii și munca lor în echipă, fluturele albăstrel care păcălește o colonie de furnici să îl hrănească până eclozează, uliul cu privirea sa ageră sau necunoscutele mie…rusalii.

O notă specială trebuie să o acord calității imaginilor. Pur și simplu îmi este imposibil să pricep cum au fost surprinse cadrele din furnicar, sau cum a fost pus focusul exact acolo unde era nevoie într-o imagine în mișcare și surprinsă de la depărtare cum ar fi cea cu privirea uliului.

La finalul filmului sunt oferite câteva detalii din spatele scenei, iar pe site-ul dedicat- https://www.romanianeimblanzita.ro/despre/ –  sunt oferite și mai multe informații:

  • 12 luni pentru a surprinde toate anotimpurile României, în peste 80.000 de kilometri folosind șase tipuri diferite de transport (mașină, barcă, avion, elicopter, snowmobil și mașinuță de golf);
  • 22 de cameramani cu experiențe variate pentru a  scoate în evidență dramatismul din spatele fiecărei povești a speciilor;
  • Locuri unde s-a filmat:Parcul Național Piatra Craiului
    Munții Făgăraș
    Parcul Național Cozia
    Delta Dunării
    Histria
    Parcul Natural Vânători-Neamț
    Peșterea Urșilor
    Munții Apuseni
    Pajiștile înflorite și sălbatice din Viscri
    Porțile de Fier
    Parcul Național Cheile Beușnița
    Parcul Natural Văcărești
    București, Cluj, Iași

Dar mie tot mi se pare o muncă ce trece dincolo de cifre, pentru că rezultatul este pur și simplu artă! Cadru după cadru.

Iar coloana sonoră nu se lasă mai prejos!

La final, o mică lecție de morală: îndemnul de a aprecia darul naturii splendide ce ne-a fost oferit și de a păstra intactă și pentru generațiile următoare măreția naturii. Poluarea vânătoarea, defrișările, epuizarea resurselor sau gestionarea gunoiului generat depind de noi.

Concluzie

Aș vrea să fac un rezumat pompos, rațional, distant…dar nu pot!

Am intrat în sală sub impresiile experiențelor mele recente atât de contrastante, cu mii de gânduri ce-mi alergau prin minte, dornică de altceva. Și am găsit!

Filmul ăsta m-a trecut prin toate emoțiile posibile: uimire, suspans, admirație, curiozitate, beatitudine, frică…iar la final…am plecat plină de recunoștință pentru acest spectacol grandios al naturii pe care tocmai l-am trăit.

Ce țară minunată avem! România este mai mult decât oamenii ei. Dincolo de existențele noastre încâlcite, agitate și complicate există un alt fel de Românie în care nimic nu se zorește, nimic nu se irosește și totul funcționează în comuniune și echilibru perfect.  Ceva ce-mi doresc și pentru lumea prea depărtată de natură în care trăim noi oamenii. (majoritatea)

 

 

 

Poate părea că acest articol este despre dantura perfectă și aparat dentar. Este de fapt despre vise, ambiție și dezvoltare personală

 

De când mă știu, am fost fascinată de dinți. Acei dinți albi înșirați perfect. Acei dinți care odată arătați, luminau chipul purtătorului. Îi vedeam ba la tata, ba la o verișoară sau vreun cântăreț – ah! acești dinți!

Când ai mei au început să pice și mi-au crescut cei definitivi mi-a fost clar că eu nu o să fiu parte din grupul exclusivist al celor cu zâmbete perfecte: incisivii mei semănau cu ai unui castor, un canin îmi ieșise peste dintele de lapte ce nu voia să ne despărțim iar dantura mea per total părea o adunătură de cioburi de la diverse seturi de porțelan. 🙂

Dar…m-am obișnuit. Cel puțin erau albi și am avut mereu mare grijă de ei. În timp s-au mai aliniat cât de cât în mod natural și cam aia era.

De câte ori mergeam la dentistul școlii sau al facultății – cine își permitea altceva?- întrebam dacă nu aș putea să îi îndrept cumva.

Cuuuum? Dar de ce? Ai mușcătura bună, lasă-i așa!” Sau:

E prea târziu! După 23 de ani nu se mai poate!

IMG-6060

Trece timpul. Pe la 32 de ani mă apuc de o revizie: hai să mergem la un cabinet recomandat ca să aud cele mai bune păreri. Merg la pomul lăudat. Clinică scumpă cu clienți străini ce se bat la ușa ei.

Fac mici “reparații” și apoi pun problema și de îndreptat dinții.

Mi se spune că este posibil. Și că sunt două variante: să păstrăm toți dinții și să lărgim arcul pe care ei îl formează sau să eliminăm din ei pentru ca mai apoi să îi apropiem unii de alții.

Ceva nu suna bine la acest diagnostic așa că mai cer o părere. De data asta, de la o clinică specializată în ortodonție. Recomandată de colega Cristina, care mi-a inoculat microbul aparatului dentar, ea având aparat dentar la peste 23 de ani, vârsta maximă după care mi s-a spus că “nu se mai poate”.

Povestesc despre opinia antecedentă și mi se spune că dacă mi-aș lărgi arcul superior, nu numai că aș avea buza de sus foarte proeminentă dar aș rămâne fără dinți din acest motiv pentru că ei ar ieși din poziția lor ideală și nu ar putea să se susțină.

Decid să încep tratamentul la această clinică. Tocmai scosesem 6 măsele pentru a face loc dinților să se așeze și nu era timp de așteptat. La doar două zile după extracții, pun aparatul. Ca să astup golurile inestetice pun niște dinți falși o perioadă.

Mi se spune că va dura 2 ani maxim. Că nu am voie să mușc, să ronțăi chestii tari.

Mă uitam în gura mea și era jale: 6 găuri încă însângerate, sârme, elastice colorate. Un adevărat șantier! Nu-mi imaginam cum va arăta asta vreodată bine dar știam la ce visam. Și trebuia să am încredere. Și răbdare.

IMG-2567

Perioada de acomodare

Pentru început, simpla prezență a acelor metale în gură mă stresa: eu obsedată de dinți curați acum eram nevoită să mă spăl pe dinți după fiecare masă, gustare sau mini-gustare. Sau aș fi putut oripila oamenii din jur arătându-le cu un zâmbet, tot ce abia consumasem! 🙂

În plus, senzația este foarte ciudată: acei dinți despre care credeam că sunt ficși, se dezrădăcinaseră și părea că stau să pice oricând! Nu era așa, dar așa se simțea!

Și, cel mai notabil, după vizitele la dentist când se strângea sârmulița, toată dantura devenea de neatins, fiind sensibilă chiar și la mușcat.

Așadar, în acea perioadă am consumat multe supe, pureuri și sucuri.

După intervalul inițial în care m-am obișnuit cu schimbările, foarte rapid am observat alinierea dinților. La doar câteva luni de la începutul tratamentului dantura arăta perfect! Doar că nu era nici pe departe gata. Existau spații între dinți ce trebuiau eliminate prin apropierea lor.

IMG-1052

Tot în perioada asta au apărut câteva răni pe interiorul gurii și am aplicat ceara din setul de urgență – care conține doar ceară  și numărul de telefon al clinicii! 🙂

Tot atunci am fost cea mai monstruosă arătare – au apărut în peisaj elasticele dintre sus și jos care mă făceau să arăt ca un mic roboțel atunci când zâmbeam!

Iar datul jos și pusul lor înapoi la fiecare masă era o adevărată distracție!

Schimb câteva grosimi de asemenea elastice, schimb câteva poziții de conectare a lor și gata! Partea de jos a aparatului poate fi scoasă!

Vizitele la 4 sau la 6 săptămâni încep să se succeadă rapid și începusem să întreb: cât mai e?

Perioada de final 

Rămasă doar cu partea de sus de ajustat, îmi pierdusem răbdarea. O măseluță s-a lăsat cu greu convinsă să se mute la locul ideal așa că 6 luni am așteptat… 2mm!

S-au făcut 2 ani și 2 luni de când am pus aparatul.

Dar a venit și ziua cea mare!

Când l-am scos parcă lipsea ceva. Parcă era mai puțin stres. Nici un rest de mâncare pentru care să mă îngrijorez? Nici un elastic de schimbat? Am doar de purtat pe timp de noapte o gutieră care îmi menține dinții pe poziții. Floare la ureche!

Sunt abia câteva zile de când nu mai port aparat și încă nu m-am obișnuit…cu binele.

Dar cu zâmbetul acela la care visasem atâta timp m-am obișnuit instant!

Este o mare bucurie!

Cu atât mai mult cu cât este una muncită.IMG-2014

P.S. Ceea ce mă încântă, dincolo de dantura obținută este ideea din spatele întregului proces: dacă dinții noștri, oricât de sudați par, se pot mișca, se pot îmbunătăți până la vârste înaintate, așa putem face și noi.

Nici noi nu suntem sudați, sau “gata”. Limitele a ceea ce “se poate” se schimbă dacă crezi că se poate altceva. Mai bine. Diferit. Mai mult. Și dacă ești dispus/ă la eforturi. Mici, mari, constante. În direcția dorită.

Și uite dovada: schimbări mici, zi de zi, se adună și devin mari și evidente. După doi ani de aparat dentar și trei ani de când lucrez la asta, am dantura perfectă!