Bun(ești). Bun găsești. Sau cum povestea unui om se suprapune cu cea a unui loc

 

 

De mult timp rezervasem o excursie cu prietenii în zona Brașovului, la o căsuță care părea ruptă dintr-un vis frumos, în satul Bunești.  

Am stat la nenumărate gazde airbnb fie la noi, fie pe afară și experiențele au fost încântătoare de fiecare dată.

Însă de data asta avea să fie altceva. 

Bike Check Inn urma să fie nu doar casa noastră pentru câteva zile, ci “acasă”.

Primul indiciu.

Când se apropie data să pornim spre Bunești gazda ne contactează pentru a ne spune că vrea să ne ofere cina din ziua sosirii și să verifice dacă avem preferințe sau intoleranțe. 

Cuuuum?

Eu cea sensibilă la gluten și cu regim vegetarian să aud așa cuvinte de răsfăț?

Există Dumnezeu și El mă iubește! (am luat totuși plasele mele obișnuite pline cu pâine fără gluten, brânzeturi vegetale și alte asemenea ca să evit să mai fac foamea cum s-a întâmplat în locuri departe de…mega image.)

Am ajuns!

După un drum decent ca durată (decent raportat la această țară în care ne ducem traiul) ajungem. 

Odată trecută pe poarta locului,  simțurile mele nu mai știau cu ce să se desfete: natura, liniștea, aerul curat, casa amenajată cu exces de bun simț și bun gust?

 

 

Cum? Se pot amenaja case fără tâmplărie din pvc? Obiecte vechi țărănești sunt expuse ca piese valoroase și nu arse pe foc? Rustic poate însemna simplitate și nu animale împăiate? Ce loc minunat mai e și ăsta???

Și uimirea a continuat. 

Mâncarea a fost delicioasă la modul acela discret și hrănitor și servită la sunetul lemnelor care trozneau în șemineu.

 

 

credit fotos @bikecheckinn

Copiii grupului nostru, în număr mare și puși pe șotii așa cum le stă bine, au fost bine veniți și au avut loc să se desfășoare atât înauntru cât și afară. Dacă pe la hoteluri sau alte cazări am mai văzut câte o sprânceană ridicată din partea personalului atunci când vreo vază cădea victimă unui v-ați ascunselea sau atunci când gălăgia devenea prea “mare”, aici nici vorbă de așa ceva. Nici de vază, nici de sprâncene ridicate. Copiii au alergat, s-au jucat în fel și chip, făcând ce fac copiii, fără grija adulților că vor deranja. Ce bine, pentru toată lumea!

img_5115

Nici noi adulții, la rândul nostru nu veniserăm cu gânduri pașnice. Muzica a răsunat în continuu, ne-am jucat și noi de-ale noastre, am petrecut până târziu/ devreme și am fost poate chiar mai gălăgioși ca progeniturile noastre.

Iar gazda noastră ce a făcut? A stat cu noi la petrecere și povești. Povești care, trecute pe la urechile mele au continuat firul uimirii pe care am trăit-o din primul moment.

Povești

Cornel este născut și crescut în Bunești. Zice că locul ăsta este “acasă” pentru el și nu ar pleca de aici pentru nimic în lume. Iubește natura, pădurile și dealurile din zonă. Ciclismul, călăria și skiatul. De care se plânge că nu mai are răgaz în timp ce se angrenează în și mai multe proiecte care îl țin departe de ciclism, călărie și ski. 🙂

Despre casa în care am fost găzduiți – care după aspect pare că bate suta de ani, aflu cu uimirea specifică deja că este construită recent de la 0 de Cornel.

Cum?

În timp ce marea majoritate dărâmă în neștire clădiri pline de povești, de identitate, de trecut, Cornel construiește împotrivindu-se tuturor, parcă dorind să ducă povestea mai departe.  Acoperișul este salvat de la casele dărâmate sau “modernizate” în zonă. La fel și grinzile. Sau felurite piese de mobilă. Recuperate și valorificate de Cornel.

Tot el a făcut designul întregului loc, de la împărțirea pe camere până la alegerea faianței de la baie. (Și ce faianță!) A încercat să folosească aproape de 100% materiale naturale în construcție. Iar construcția, ce periplu!

 

 

La fel a fost și cu amenajarea traseelor de biciclete din zonă, pentru care este responsabil. Orice inițiativă de-ale sale a fost un șir lung de bătălii cu autoritățile, cu birocrația, cu meseriașii sau mentalitățile.

Însă i-au reușit. Casa este de vis, iar zona a devenit un punct de interes pentru cicliști și amatorii de natură. Iar Cornel oferă dovada că se poate. Chiar și la noi în România. Atunci când nu renunți și pui suflet.

Apropo de suflet, Cornel adoră caii. Ofteză când spune că din 4, mai are doar 2: pe Brego (cu care am ieșit la o plimbare în ultima zi) și pe italianul Lorenzo. La fel de mult îndrăgește câinii. Am pierdut numărul patrupezilor pe care i-am văzut zilele acelea pe la Bike Check Inn, dar numărul lor nu e relevant. Ci sufletul și farmecul pe care îl aduc locului.

***

Ce altceva am mai făcut?

Veniserăm puși pe plimbat. Ăsta a fost unul din motivele pentru care am ales zona și locul. Pentru apropierea de aceste minunății: Sighișoara, Rupea, Viscri.

După o primă încercare de a ne avânta în frig – în care abia am ajuns până la cetatea Rupea – am decis rapid să o lăsăm baltă și să revenim cu drumețiile în minte când s-o mai încălzi vremea.

 

 

This slideshow requires JavaScript.

Așa că am trânăvit la cazare pentru mare parte din restul timpului. Nu pot zice că regret schimbul. Am pornit cu gândul de a explora zona și am explorat în schimb cum e să stai degeaba. Partea bună e că Bike Check Inn este locul ideal pentru oricare dintre alegerile astea două.

Dacă vrei să stai prin preajmă ai curte mare unde te poți juca în voie, priveliștea minunată spre sat, căluții pe care poți să-i scoți la o plimbare, animalele care se alintă pe lângă tine, posibilitatea unei ture la pas prin zonă.

Iar de cauți drumeții, Cornel are planuri să achiziționeze bicilete electrice pentru a explora zona fără febra musculară aferentă începătorilor. Care e singura variantă acum. 🙂

Concluzii

Am petrecut clipe frumoase la Bike Check Inn. Ne-am relaxat, am petrecut până târziu, am savurat mâncare delicioasă, am povestit, am râs. Cam asta facem de fel, oriunde ne adunăm cu prietenii și au fost dăți când distracția a fost mai mare cu cât condițiile erau mai neprielnice. Însă de data asta, la bucuria de a fi unii cu alții s-a dăugat energia locului, dată de trecutul și farmecul lui așa respectat și bine pus în valoare de Cornel.

Uneori o amenajare impresionantă este mâna unui specialist care și-a făcut bine treaba pentru care a fost plătit, o primire bună este o tactică de marketing iar micile detalii gândite special pentru a seduce. De data asta, ele au fost indicii spre un om pur și simplu… bun. Care mișcă, transformă lucrurile în jurul lui în varianta lor mai bună.

Dacă impresia inițială asupra locului mă încântase, povestitul cu Cornel m-a făcut să realizez cât efort și câtă luptă sunt în spatele încântării și uimirii pe care le-am tot simțit zilele acelea petrecute la Bike Check Inn. Și mi-a reamintit ce greu este să fii bun la noi în țară. Ceea ce face experiența la Bunești cu atât mai valoroasă.

Sunt subiectivă, recunosc. O casă amenajată minunat, natura, mâncarea delicioasă, niște povești frumoase și animalele (cai, câini, pisici) mă cuceresc instant.

Însă e posibil ca asta să nu fie valabil pentru toată lumea.

Locul ăsta nu e pentru tine dacă nu ești pregătit să ți se așeze o pisică în poală de parcă acum îi aparții, dacă nu ești gata în orice moment să apară un cățel care se gudură pe lângă picioarele tale, dacă vrei să auzi altceva în afară de râul din apropiere sau dușumeaua care scârțâie când pășești.

Eu una am plecat cu noroi pe bocanci și mirosind a grajd după o mică tură de călărie. Am mai plecat cu ceva: cu liniște în suflet și regretul că s-a terminat așa curând.

Dar și cu convingerea că vom reveni foarte curând “acasă”,  în locul acela unde îți tragi sufletul, te refaci și te regăsești.

Sunt bucuroasă că acest loc și acest om care îi dă viață există. Uite că se poate. Că există oameni buni. În Bun(ești).

Vom reveni negreșit!

🙂❤️🙏

P.S.: un video care arată  o parte frumusețea locului, de explorat la următoarea vizită, pe vreme cu soare:

 

 

 

 

 

Advertisements