Mesele noastre – o alegere cu impact asupra sănătății, comunității, mediului

Recent am pierdut-o pe bunica mea – mamaia cum îi ziceam eu. 

Am reflectat mult la ceea ce a însemnat ea pentru mine. 

Odată cu dispariția ei, am conștientizat încă o dată ce bogăție a adus această femeie în viața mea prin prisma faptului că a trăit simplu și frumos, la țară. 

Mi-am dat seama cât de multe a strecurat ea în mine: cunoștințe vaste despre cum funcționează natura și mai ales respectul pentru ea, iubirea pentru animale și plante, savoarea unei mese cu gust și mireasmă, bucuria gătitului cu ingrediente proaspete cultivate sau crescute de tine, ritualul mâncatului împreună cu cei dragi deseori în aer liber și curat, după o porție bună de muncă fizică care îți istovește trupul dar îți aprinde scânteia în ochi. 

Ea mi-a arătat cum banalul fapt de a mânca te poate face parte dintr-o poveste, dintr-o comunitate. Mamaia folosea mereu prilejul gătitului și al mesei pentru a ne povesti despre cum a învățat ea să gătească, de ce se face așa, ce însemnătate au diferitele ingrediente și rostul fiecărui lucru implicat. 

Mâncarea era un prilej de a ne conecta cu trecutul, cu o poveste care ne adusese până în acel punct și cu comunitatea din care făceam parte, cu tradițiile și specificul ei.

A te hrăni devenea mai mult decât nevoia de supraviețuire. Devenea bucurie, savoare, conectare, comuniune, identitate. 

Tot de la mamaia am rămas cu o înțelepciune a suficientului. De parcă doar să trăiești bine e de ajuns. Iar mesele ei erau un bun exemplu. Fără a fi sofisticate sau excesiv de bogate, au fost mereu delicioase și hrănitoare atât pentru trup cât și pentru suflet. 

chickens-874512_1920

Ca un făcut, după liceu, am ajuns să studiez Agricultura și am considerat multă vreme că totul a fost o pierdere de vreme. Eu, cu natura mea umanistă și artistică să studiez despre eroziunea solului sau producerea de viței! Nici un pic de interes nu mi-au stârnit aceste domenii! Însă am făcut-o, pentru bursa de studiu de care familia mea avea așa mare nevoie la acel moment. 

Însă Dumnezeu e blând cu mine. Dacă tot făceam o faptă bună pentru ai mei, mi-a oferit o recompensă: printre disciplinele studiate la facultate au fost Biologia, Botanica, Fiziologia plantelor, Biochimia. Aceste materii veneau să îmi arate un aspect cu care rezonez profund și care m-a fascinat iremediabil: modul minunat în care funcționează natura! 

Cum plantele folosesc lumina solară și dioxidul de carbon și le transformă în materie organică și oxigen, bază a vieții pe Pământ. Cum natura are legile ei ce nu pot fi încălcate, sezoanele ei. Cum totul funcționează în natură complementându-se, construind. 

Împotriva legilor entropiei care spun că totul tinde spre haos – natura e ordonată și conștiincioasă. 

***

Cum se împacă înțelepciunea bătrânilor cu știința? 

Aceste lucruri s-au sedimentat peste lecțiile puse de mamaia mea în mine și m-au făcut să simt că ceva nu e în regulă la modul în care privim natura atunci când facem agricultură la scară mare. Această abordare pierde din vedere esențialul pe care mesele noastre ar trebui să îl reprezinte. Agricultura intensivă se concetrează pe supraviețuirea noastră, pe interesul economic, reducând natura la un mijloc de producție.

Însă noi ca oameni, nu ne dorim doar să supraviețuim, ci să trăim, să ne bucurăm de moment, să savurăm, să fim conectați la natură și la cei din jur. Mesele noastre obișnuiau să facă asta. O mai fac prea rar acum. 

Câți dintre noi mai știu cum miroase o tomată? Sau au gătit pe foc de lemne o mămăligă? Sau au scormonit cu mâinile după cartofi înainte de a îi găti? Cine mai știe ce obiceiuri culinare sunt când vine primăvara? Este cineva a cărui cea mai recentă masă a conținut doar ingrediente cunoscute? Și ce să mai zic despre a le ști proveniența? Când ai mâncat ultima oară cu oameni dragi, savurând fiecare înghițitură? Când ai simțit că ești conectat la o comunitate, la o poveste prin hrana pe care o consumi?

Iar atunci când în agricultură-alimentație interesul economic este cel urmărit cu tot înadinsul, ignorând modul în care natura funcționează și cum totul este interconectat (inclusiv noi la ea) urmările sunt și acestea: soluri erodate, sărăcite de nutrienți, ape poluate, ecosisteme distruse, climate afectate, sănătate și calitate a mediului în declin. 

Poate ar fi cazul să regândim natura și să ne schimbăm modul în care ne raportăm la ea. Să dăm deoparte viziunea prin care ea este un mijloc de producție și să o vedem ca pe ceea ce este: o parte din noi iar noi parte din ea. Și să acționăm în consecință.

Un mod simplu și la îndemâna oricui de a face asta este chiar ăsta: alegerea meselor noastre.

potatoes-1866415_1920

Iar aici intervine o carte pe care am citit-o recent, Dilema Omnivorului, de Michael Pollan care își propune să ajute consumatorul contemporan în fața dilemei alimentare cu care se confruntă: alegerea meselor. 

Michael Pollan subliniază paradoxul epocii moderne în care trăim: acum, când avem mai multe opțiuni alimentare ca oricând, informațiile despre hrană sunt copleșitor de multe și uneori atât de contradictorii încât cel mai adesea, consumatorul obișnuit alege din prisma comodității, necesității sau a ceea ce este îndeobște socotit ca “bun” sau “sănătos”. 

În supermarketuri, în marea de opțiuni alimentare, devine din ce în ce mai greu să alegi ce să mănânci iar în corpurile noastre își fac loc adesea alimente din ce în ce mai depărtate de ingredientele naturale și nutritive de care are nevoie corpul nostru.

Cum am ajuns aici?

În primul rând ne-am îndepărtat fizic, dar și mental, de natură, de felul în care funcționează ea și am pierdut acest adevăr simplu din vedere: suntem parte a ei. Corpurile noastre sunt făcute pentru a consuma și a prelucra alimente naturale. Depărtându-ne de natură, am ajuns să consumăm alimente ale căror ingrediente uneori nu le putem nici măcar pronunta, mese fără pic de aromă, care nu ne satură vreodată și devenim astfel tentați să consumăm în exces pentru a compensa lipsa de savoare; mese luate în grabă, pe fugă, cu mintea mereu în altă parte decât asupra actului esențial de a mânca.

În al doilea rând, Michael Pollan vine să explice cum între agricultor și consumator au intervenit treptat și tiptil companii și corporații al căror interes nu a fost nicicând bunăstarea consumatorului sau al agricultorului, ci propriul lor profit. Iar acest lucru este singurul care funcționează – profitul lor – în detrimentul tututor celorlalte aspecte implicate: alimentele nu sunt neapărat nutritive ci apetisante, plăcute, creatoare de dependențe, micii producători sunt pe cale de dispariție, țăranii la fel, comunitățile rurale se dizolvă pierzându-se astfel parte din povestea care ne-a adus aici, tradițiile au devenit o raritate, sănătatea oamenilor și calitatea mediului au de suferit. 

Oare agricultura intensivă este soluția? Este singura soluție? Există alte opțiuni? Ce putem face pentru a retrăi gustul unui aliment autentic, pentru a fi mai sănătoși, pentru a stopa declinul calității mediului înconjurător?

Un lucru simplu și la îndemâna tuturor este simpla alegere a meselor noastre.

Când alegi ce vei mânca, nu e doar o masă. 

Cartea lui Pollan argumentează, documentează și exemplifică arătând cum de la capătul alegerii tale – al consumatorului și până la cel al producătorului există un întreg ecosistem – natural sau nu – iar felul în care funcționează el are implicații compexe și profunde asupra vieților oamenilor, asupra comunităților, asupra mediului. 

Să luăm de exemplu alegerea unei fleici de vită produsă în sistemul de tip fermă industrială. Una dintre implicațiile acestei alegeri este poluarea cu materiile fecale ale vitelor. Da, în mod normal materiile fecale ale vitelor sunt folosite ca îngrășământ! Nu și al celor crescute în sistem industrial, care sunt hrănite cu porumb, lucru impropriu biologic vorbind consumului lor, lucru care le acidifiază și slăbește corpul, lucru care se combate cu antibiotice, lucru care transformă materiile lor fecale într-o problemă biologică. * (lucruri adevărate pentru SUA)

Alt exemplu: alegerea unei păsări de la un producător bio, local. Această alegere susține un mic producător, care e parte a unei comunități, care folosește resurse naturale și are un impact scăzut asupra mediului iar în plus, este o variantă mult mai sănătoasă și gustoasă. 

Iar de ești în căutare de produse exotice, imaginează-ti ce drum a străbătut produsul ăla până la tine. Asta presupune poluare. Văzusem recent cum noul apetit al occidentului pentru avocado a determinat o creștere așa de mare a produsului că…au mai fost decimate niște păduri în America de Sud pentru a susține acest trend. Vrei să fii parte din asta? 

Nu încerc să susțin extremismul aici. Doar alegerea conștientă, cu grijă pentru alții și mediu. Iar de se poate chiar pentru animale. 

Îmi doresc să reflectăm la felul în care facem lucrurile acum în agricultură și alimentație, la ce implicații decurg de aici și la puterea pe care o avem și pe care o exercităm atunci când alegem ce să consumăm.

vegetables-752153_1920

Dilema Omnivorului vine să sublinieze legătura care există între alegerea meselor noastre și sănătatea noastră, comunitățile din care facem parte și mediu. Atunci când pierdem ceea ce a strecurat existența bunicii mele în mine încă de mică – respectul pentru natură, pierdem și savoarea unei mese, apropierea de cei dragi și un pic din identitatea noastră.

Când cumpărăm de la supermarket alimente produse în stilul industrial, sub egida cantității, când consumăm alimente ale căror ingrediente nici nu le putem pronunța, mese pregătite rapid, fade, sau gustoase dar nesănătoase, când alegem calea ușoară,  a proximității sau a gurii lumii, lipsită de informații veritabile, atunci, o companie va profita de pe urma asta, sănătatea ta și a celor dragi se va degrada, o mamaie va dispărea, o comunitate se va stinge, un pic din mediul nostru se va deteriora și mai mult. 

Atunci când alegi ce mănânci, susții fie un producător local care dorește să păstreze vreo tradiție de la bunicii lui, fie un mare producător căruia nu îi pasă deloc de tine, ci doar de profitul său. 

Poți alege fie niște tomate parfumate care îți aduc aminte de copilărie crescute de o băbuță recomandată de un prieten, fie niște chestii rotunde cu gust de carton de la orice market care îți iese în cale.

Atunci când alegem ceea ce urmează să consumăm, Pollan recomandă această metodă simplă pentru ușurarea dilemei omnivorului: dacă nu știi de unde din natură a provenit, din ce parte a lumii, dacă nu poți nici măcar pronunța darămite recunoaște ingredientele, dacă nu e savuroasă și nu te satură – nu o mânca!

Și poate ai vrea să iei în calcul și cruzimea implicată. Dacă moartea nu are cum să nu fie crudă, măcar viața animalului să fi fost demnă și…umană.

Concluzii

Dilema Omnivorului, vine să-mi confirme multe din lecțiile învățate de la mamaia: mesele cele mai delicioase sunt cele gătite cu ingrediente naturale, despre care știi de unde provin, care au savoare și te hrănesc atât fizic cât și sufletește, mai ales când sunt preparate și împărțite cu cei dragi.

Și imi doresc să nu uităm această lecție simplă sub care mamaia a trăit mereu: înțelepciunea suficientului. Suficientul acela care vine nu din cantitate, ci din savoare.

Nu alegi doar o masă, ci ce vrei să susții. Alegând ce consumi, nu alegi doar asta. Ci acționezi concret. Fă o alegere informată, conștientă care pornește cu întrebările: ce implicație are faptul că voi plăti pentru acest produs? Ce aleg? Ce susțin? Iar apoi alege înțelept! 

Este o mare putere în alegerea ta!

Advertisements

Provocarea de 10…9 zile!

Ei…și se duse Unleash the Power Within. Energia acumulată acolo, intențiile, planurile  erau la cote maxime când am pășit afară de la seminar.

Dar, cum Tony e un băiat isteț știe că într-un mediu optim, îți e lesne să fii cel mai bun, să  fii cutezător, să crezi că ești de neoprit.  La seminar aveai (aproape) toate ingredientele pentru a fi cea mai bună versiune a ta: 13000 de oameni deschiși pentru a evolua, diverși experți pe scenă care să te convingă să împingi dincolo de zona de confort, atmosfera. Când zic aproape mă refer la faptul că pe parcursul evenimentului nu prea aveam răgaz pentru a mânca, pentru a ne hidrata sau …folosi toaleta.

Însă viața cui arată așa? Bucurie, entuziasm, deschidere, depășirea limitelor, experți care să te însoțească de dimineața până seara? Dap, poate viața lui Tony. A mea cu siguranță nu.

Cred că este fain să mergi la UPW chiar și de o faci doar pentru atmosfera de acolo. Însă dincolo de ce se întâmplă în acea sală, scopul seminarului este ceea ce implementează fiecare odată întors la viața lui.

Provocarea e să fii cea mai bună versiune a ta într-un mediu care nu îți mai e așa favorabil, ba chiar poate deveni ostil. Și să faci asta continuu.

Totul începe cu banala îngrijire a noastră. A corpului, a minții, a spiritului. Este ea banală, dar cine o face? Iar eu, cu 2 seminare UPW la activ și tot nu mă ținusem de provocare sau mai fentam ba una, ba alta.

Înainte de a pleca, am fost “obligați” să promitem că  vom oferi acestor părți ale noastre cel mai bun tratament pentru un minim de 10 zile. Ca un experiment. Iar apoi, mai vedem.

Ne-am înhămat ca pentru 10 zile să mâncăm fructe, legume, semințe, să bem minim 2 litri de apă pe zi, să facem mișcare 40 de minute o dată la două zile, să medităm dimineața, să facem exerciții de repirație și pentru o bună postură, să citim sau ascultăm materiale care ne motivează, care ne hrănesc mintea și spiritul. Buuuun!

Cum a fost asta pentru mine?

În primul rând, trebuie să recunosc, că deși anul acesta a fost a treia oară când am mers la eveniment, până acum nu mi-am asumat această provocare. Nu total. Acum am zis că a treia oară e ca în povești. SĂ FACEM ASTA!

Precizare: alimentația mea era deja aproape integral compusă din fructe, legume și semințe la care adăugam rar pește, ouă, zilnic pâine integrală de secară, ocazional ciocolată sau alte dulciuri. De asemenea, fac sport regulat, yoga și meditez.

Provocarea mea era un update: să renunț la pește, cereale, dulciuri, să fac meditația de pregătire pentru zi dimineața, să fac exercițiile de respirație și pentru postură zilnic.

Ca de obicei când e vorba de o schimbare, mintea mea a identificat într-o milisecundă posibile “primejdii”: “dar tu ai renunțat deja la așa multe din alimentația ta, dacă îți va face rău?”, “știi că o să faci foamea 10 zile, da?”, “când o să mai faci și toate astea, măi Arina?” și tot așa.

Pasul 1: pregătirea

Am pus deoparte aceste gânduri asigurându-mă eu pe mine că 10 zile nu mă vor periclita și mă pun pe treabă.

În primul rând, fac planul: stabilesc meniul, programez zilele când voi face mișcare, pun alarma să sune pentru a îmi reaminti de hidratare, exercițiile de respirație, pentru postură și meditație. Stabilesc ce urma să citesc.

Apoi fac cumpărăturile. De fel, coșul meu e oricum plin de fructe și legume, însă acum se lăfăiau doar ele în toată spledoarea: legume care de care mai colorate, sezoniere cum sunt urzicile, loboda, ridichiile; salate, semințe, nuci, fructe diverse.

Aveam emoții.

IMG_5831

Pasul 2: stabilirea meniului

Știam de la mai mari ca Steve Jobs că mintea obosește hotărând și alegând lucruri, așa că am stabilit din capul locului că micul dejun și cina vor consta dintr-o salată enormă cu ceva proaspăt sau gătit minim lângă: tofu, avocado sau ciuperci călite.

La prânz voi mânca ceva gătit cu o salată sau o supă. Cum ar fi: pure de cartofi cu salată de varză sau mâncare de fasole cu murături.

Pentru gustări: smoothie-uri, fructe, nuci.

IMG_7229

Pasul 3: execuția

Înainte de a mă apuca, îmi fac un plan mental. Mă văd făcând lucrurile astea, mă văd simțindu-mă bine și ajungând încântată la final. Îmi imaginez că nu va fi greu, cu atât mai mult cu cât deja făcusem asta în trecut, atunci când am renunțat la carne (cu excepția peștelui), sau când am renunțat la gluten și la dulciuri aproape de 100%.

Vine ziua unu. Totul merge strună. La fel în ziua doi. La fel în ziua trei.

Treptat, începusem să simt acea energie pe care mi-o dorisem așa de mult! Nici nu știam ce anume mă încântă mai mult: starea mentală efervescentă, energia fizică, pofta de râs?Încă nu ajunsesem să sar din pat ca friptă când suna alarma dimineața, dar, imediat după trezire, mă inunda un sentiment de bine, de forță, de invincibilitate, de optimism. Iar zilele curgeau diferit. Pentru că mă simțeam eu diferit. În bine.

Tentațiile

Însă… vine ziua 4. Atunci am simțit pentru prima dată că voi leșina de poftă dacă nu mănânc niște pâine de secară.

IMG_6491

Imediat cum a apărut acest gând, au sărit grămadă altele: “oare ar fi așa grav să mănânc niște pufuleți?”, “hai că mi-au ieșit analizele perfect, ce naiba! pot devia puțin! corpul meu va face față!”

Dar mă țin tare. Nu și nu! Vream să fac asta.

Însă cu acea primă tentație, s-a declanșat o luptă în mine: mintea începuse să mă saboteze! Parcă nu mă mai simțeam așa energică, așa determinată. Doar din cauza acelor gânduri care se strecurau în mintea mea încercând să mă zăpăcească. Corpul meu însă venea să o contrazică: mă simțeam excelent, eforturile de tot felul nu mă mai lăsau cu bateria golită ca până atunci, ba chiar mă umpleam de energie. Așa că am perseverat.

IMG_6536

Atunci când am renunțat la carne, și am redus până aproape de 0 glutenul sau dulciurile a fost diferit. Gândul cu care pornisem atunci a fost “gata cu asta!”, chiar de drumul a fost sinuos până la atingerea scopului.

Însă acum, știind că e doar o pauză, tentațiile m-au chinuit groaznic.

Așa de rău încât am scurtat perioada de la 10 la 9 zile. Asta pentru că s-a suprapus cu 1 mai, când odată ajunsă la mare – ce om să fii să nu mănânci niște hamsii?

Iar dacă am dat drumul tentațiior, următorii pe listă au fost pufuleții pe care i-am devorat cu nesaț! Și o eugenie care încalcă atât de multe NU-uri în alimentația mea!

Pe scurtProvocarea mi-a reușit! 

Am mâncat fructe, legume, nuci și semințe pentru 9 zile;

Am băut 2 litri de lichide pe zi. (apă, ceai verde sau din plante medicinale, supliment “verde”*);

Am făcut mișcare susținută la fiecare 2 zile: 3 porții de alergat, 2 de exerciții; plus stretching;

Am făcut exerciții de respirație și pentru postură corectă zilnic;

Mi-am început ziua cu meditație ce a durat minim 10 minute;

Am citit “Codul divin al vieții” de Kazuo Murakami.

Am rezistat tentațiilor!

Totul a fost extraordinar!

Singurul minus, în cazul meu, este că am slăbit 3-4 kg în condițiile în care eu sunt deja slăbuță!

Deși provocarea s-a sfârșit și am voie să consum pește, ouă și mult-râvnita pâine de secară sau alte mici prostioare ca pufuleții, ceva din mine s-a mutat pe parcursul acestei provocări astfel încât momentam voi continua cu acest regim.

Vorba lui Tony: “nothing tastes as good as being healthy feels!”

Concluziile mele

Fericirea e hand made! E nevoie de efort pentru a fi fericit. Cel puțin pentru început, până devine automatism. Aceste 9 zile au fost cele mai energice de când sunt adult. Nu am făcut altceva față de normal, nu am făcut mai mult sport, mai multe eforturi iar viața mea și-a urmat cursul cu multele provocări de care mă lovesc zilnic.

Diferența a fost făcută de faptul că m-am pregătit pentru fiecare zi, scoțând la iveală cea mai bună versiune a mea. Una este să te trezești gândind că “iar nu am dormit de-ajuns”, vizualizând întreaga zi ca o mare listă cu căsuțe de bifat, drumuri de făcut și cu rare momente de pauză, respirat, bucurie. Pentru că adevărul e că am o viață plină: carieră, facultate, familie, sănătate, dezvoltare personală iar jonglarea cu ele este consumatoare de energie.

Iar alta e să pornești pe drumul zilei încărcat/ă cu recunoștință, dorind să trăiești cu intenție acea zi, dorind nu doar să răspunzi la viață ci să o și creezi. Cu un corp în formă maximă, oxigenat, hidratat, alimentat pentru nevoile lui. Un corp care se mișcă și e capabil de atâtea. Cu o minte care poate vedea nu numai primejdia, nenorocirea, răul, dar și binecuvântarea, norocul, binele. Și cu un spirit care știe că totul este posibil, că nu există limite!

Provocările sunt multe în viața mea. Aceste zile mi-au arătat că pentru a trece de la nivelul la care eram, în care “mă descurcam” la acela în care savurez ce mi se întâmplă și mă simt plină de energie, diferența o face pregătirea pentru viață și menținerea calității ei zi cu zi la cote înalte. Fizic, mental, spiritual.

Încearcă și tu!

* Suplimentul verde menționat la lichide este o băutură alcătuită din apă la care se adaugă o linguriță de praf alcalinizator din plante uscate pentru fiecare litru. Se găsește în plafar.